Incepand cu data de 1 aprilie 2025, cand se va încheia limitarea preturilor la energie electrica, exista posibilitatea ca jumatate din locuitorii Romaniei sa se confrunte cu preturi duble, in timp ce 40% dintre consumatori ar putea primi facturi cu o crestere de aproximativ 75%, daca nu vor fi luate masuri adecvate din partea autoritatilor.
La momentul actual, preturile medii platite de consumatorii casnici pentru energia electrica sunt urmatoarele:
0,6740 lei/kWh (TVA inclus) pentru cei care si-au schimbat furnizorul in ultimele doua luni si au un consum de pana la 100 kWh/luna;
0,68 lei/kWh (TVA inclus) pentru cei care nu si-au schimbat furnizorul si consuma pana la 100 kWh/luna;
0,80 lei/kWh (TVA inclus) pentru consumatorii care nu si-au schimbat furnizorul si au un consum intre 100 si 255 kWh/luna;
aproximativ 1,28 lei/kWh (TVA inclus) pentru cei care nu si-au schimbat furnizorul si consuma peste 255 kWh/luna.
In prezent, pe platforma ANRE sunt disponibile oferte de la un singur furnizor pentru perioada de dupa expirarea plafonarii, cu tarife cuprinse intre 1,30 si 1,43 lei/kWh (TVA inclus). Aceste preturi reprezintă o crestere de 100-120% fata de tarifele practicate inainte de plafonare.
In comparație cu tarifele curente, utilizatorii care consuma peste 255 kWh/luna vor plati un procent intre 1,5 și 11% mai mare, cei cu un consum cuprins intre 100 si 255 kWh/luna vor suporta o crestere cuprinsa intre 62 si 78%, in timp ce preturile pentru cei care consuma pana la 100 kWh/luna vor creste cu 90-110%.
Specialistii AEI sustin ca o scadere a preturilor va fi posibila doar prin cresterea concurentei, reducerea taxelor si impozitelor sau/si diminuarea costurilor unitare.
AEI subliniaza ca ANRE, Consiliul Concurentei si ANPC sunt principalele institutii responsabile de stimularea concurentei pe piata, pentru a preveni ca, in urmatoarele 6 luni, jumatate din populatia Romaniei sa plateasca preturi duble la energie electrica, iar aproximativ 40% dintre consumatori sa suporte majorari de circa 75% fata de preturile actuale.
Sursa: digi24.ro
Comments